Sindicaliştii şi conducerea CFR Infrastructură au semnat noul contract colectiv de muncă

Sindicaliştii şi conducerea CFR Infrastructură au semnat, joi, noul contract colectiv de muncă valabil pentru anul 2011, care prevede protecţie pentru salariaţii ce urmează să fie disponibilizaţi, prin sumele colectate din primele de vacanţă la care renunţă toţi angajaţii.

Preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat pentru MEDIAFAX că s-a semnat şi noul Contract Colectiv de Muncă la CFR Infrastructură, valabil până pe 24 martie 2012, acesta fiind ultimul, cel de la CFR Marfă fiind semnat pe 16 februarie, iar cel de la CFR Călători pe 23 martie.

Frăţică a precizat că acest contract s-a semnat în aceleaşi condiţii ca şi cele de la CFR Marfă şi CFR Călători.

Liderul sindical a spus că sindicatele au discutat cu administraţia despre protecţia salariaţilor care urmează să fie disponibilizaţi şi păstrarea permiselor şi autorizaţiilor la clasa a II-a.

După înregistrarea contractelor, angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi sume de bani colectate din primele de vacanţă la care salariaţii renunţă tocmai pentru a fi asigurată această protecţie, a precizat Frăţică.

Contractul colectiv de muncă promovează relaţii de muncă echitabile, un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei, iar prin noile prevederi ale CCM reprezentanţii administraţiei şi cei ai federaţiilor sindicale au pus accent pe stabilitate socială, potrivit unui comunicat de joi al administraţiei.

„Precizăm că noul CCM vizează respectarea angajamentelor Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană, referitoare la CFR SA. De asemenea, au fost menţinute prevederile care vizează neacordarea tichetelor de masă, a unor sporuri salariale, a ajutorului material pentru recuperarea forţei de muncă, a ajutoarelor materiale care se acordau cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de Ziua Feroviarului, precum şi raţionalizarea cheltuielilor cu permisele şi autorizaţiile de călătorie”, potrivit comunicatului.

În noul Contract Colectiv de Muncă a fost, de asemenea, inclusă şi prevederea conform căreia liderii sindicatelor din domeniu care reprezintă interesele angajaţilor, semnatari ai acestui contract, nu sunt şi nu vor fi implicaţi în relaţii comerciale cu unităţile din domeniul transporturilor, se mai arată în comunicat.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a cerut, marţi, directorilor CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă să lanseze în cel mai scurt timp negocierile privind contractele colective de muncă şi a anunţat că acestea vor fi semnate doar dacă liderii sindicali vor demonstra că nu au afaceri cu societăţile feroviare.

„Procesul de degradare continuă a sistemului feroviar românesc din ultimii zece ani i-a avut ca actori de prim-plan şi pe liderii de sindicate, care ori au tăcut complice la acţiunile de devalizare a căii ferate, ori chiar au participat activ la asemenea acţiuni. De aceea vom condiţiona semnarea acestor contracte de asumarea responsabilităţii din partea tuturor părţilor pentru un grad de integritate morală fără de care planurile de restructurare şi eficientizare a companiilor ar fi mai greu de pus în aplicare”, a declarat Boagiu într-un comunicat.

Ea a precizat că pentru semnarea noilor contracte colective de muncă trebuie avute în vedere angajamentele Guvernului cu privire la reducerea pierderilor şi datoriilor acestor companii în urma aplicării unor planuri de restructurare.

„Vreau să ne asigurăm că relansarea acestor companii este ireversibilă şi că cei care au generat colapsul de la calea ferată nu vor mai avea pârghii de influenţă de acum înainte. Dacă aceşti lideri sindicali sunt dovediţi că derulează afaceri cu companiile feroviare, nu le vom mai recunoaşte statutul de reprezentanţi ai intereselor salariaţilor”, a afirmat ministrul.

La 16 martie feroviarii s-au aflat pentru două ore în grevă de avertisment, după ce sindicatele nu s-au înţeles cu reprezentanţii companiilor feroviare în ceea ce priveşte noile contracte colective de muncă, şi au ameninţat cu greva generală pe termen nelimitat.

Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie.

Feroviarii au renunţat la greva generală programată pentru această săptămână, după aprobarea bugetelor celor trei companii, CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA.

CCM-CNCFR 2011-2012


31 de gânduri despre “Sindicaliştii şi conducerea CFR Infrastructură au semnat noul contract colectiv de muncă

  1. SUPARAT

    RUSINE!RUSINE!RUSINE ,mare RUSINE!!! tuturor liderilor de sindicat reprezentanti la nivel central!
    Pe cine reprezinta liderii astia,D-lor?,eu cred ca doar pe ei si interesele lor!
    Cum poti sa semnezi un contract in conditiile astea?,renunti la toate si la tot!
    Ministra lu’peste prajit vine ea, cu acordurile cu FMI,care ce dreaq a facut bine pe unde a fost?si cu colapsul caii ferate!.Pai cine a dus in colaps calea ferata?,nu tot ei?,sub obladuirea cui a fost uns Necolaiciuc ,de exemplu?.Cu clasa 1-a de salarizare cum ramane?dupa ce ca se taie tot, ne tin tot timpul in urma, cu luni de zile sau chiar si ani?
    Eu tare am impresia ca liderii astia,au culoare portocalie! Prea apara ei interesul guvernului si al portocaliilor,nicidecum a membrilor de sindicat!
    Auzi tu protectie! ne pun tot pe noi sa ne platim concediatii!,exact ca si in cazul cand i-ti platesti tu sau familia cartusul cu care vei fi executat,sau i-ti sapi singur groapa in care vei fi aruncat dupa ce te impusa cu cartusul platit detine,si incearca sa te convinga ca de fapt i-ti face un favor sau un mare bine!
    RUSINE,RUSINE SA VA FIE,NENOROCITILOR!

  2. SUPARAT

    Revin
    Ca sa semnezi un CCM,trebuie sa ai un buget aprobat!.Cand s-a aprobat bugetul?
    Cand acest nemernic de guvern a facut intelegerile cu FMI,ne-a consultat cumva?daca santem de acord sau nu?
    Din moment ce nu am luat parte la acordurile acelea oneroase,de ce am fi obligati sa le respectam?
    SE AUDE?, dlor LIDERI de sindicat?

  3. Pentru ce ne-ati pus si am mai facut greva, daca voi pungasilor ati semnat CCM in aceleasi conditii ca si MARFA.Rusine sa va fie ciocoilor, voi nu reprezentati sindicatul,va reprezentati interesele voastre si profitati de gloata pe care o manipulati.Trebuie facut un sindicat paralel si alesi lideri tineri care să reprezinte adevaratele interese ale noastre.Locul vostru pngasi de 60 de ani este in puscarie.Intrebat un mare lider de sindicat de la CFR de unde a strins atita avere , aspus ca a muncit, noi salariatii reprezentati de el, nu am muncit.Administratia, pentru ce tot ne reexamineaza, ce vrea sa faca literati din noi? La salariul pe care-l castigam ,nu credeti ca avem prea multa raspundere? Inca o data:RUSINE SA VA FIE,asa zisi sindicalisti care reprezentati CFR, va veni o zi cand puscariile se vor deschide si ptr. voi. Reprezentantii culoarii portocalii, vor fi dati afara pe usa din spatele istoriei si vor parca pe dreapta langa taranisti,acolo unde le este locul.RUSINE.

  4. SUPARAT

    Oameni buni!,am o propunere!
    Ia hai sa plecam toti, sau aproape toti din sindicate si sa trecem la administratie! Oricum,liderii nostri de sindicat nu reprezinta pe nimeni,in afara de ei si intresele lor!.
    Cu sau fara ei,se intampla exact ce vrea administratia!,liderii au doar rol de paparude,iar pt. acest rol li se permite sa-si faca averile si afacerile personale fara sa-i deranjeze cineva(doar daca misca cumva in front).
    Nu se vede ca astia sant alesi pe viata?,nu are nimeni loc de ei!de zici ca dupa ei s-a inchis lumea,nu mai exista nimeni capabil,si care poate chiar vrea sa si faca ceva pt sindicalisti!
    Daca se observa,si miscarea sindicala,cel putin cea de la calea ferata,are exact acelasi comportament ca si parlamentul, si in special guvernul tarii!,fac orice,absolut orice, dar in interesul propriu sau de grup!,nimic pt PLEBE!
    Asadar ,cred ca solutia ar fi sa plecam toti din sindicat,sa vedem pe cine mai pot ei reprezenta!,sa-i lasam asa, in curul gol,sa se trezeasca singuri,asa cum ne simtim noi ,prin reprezentanta lor!

  5. gicu de la scularie

    pai ar trebui sa-i parasim dar daca o facem numai pe forum si la serviciu ne plecam capul degeaba. ce idei aveti referitor la ruperea din sindicatele trantorilor astora? cine mai vrea in fara de noi?

  6. Acaru' Paun

    Rupere, rupere, da’ unde ne ducem, ce facem, ce nastem? Ca daca facem ceva la fel si beneficiar de cele din capitolul ,,Dreptul Sindical,, mai bine, nu. Ar trebui ca liderul sa fie angajatul sindicatului si nu al administratiei.

  7. Acaru' Paun

    Atata timp cat membrii de sindicat, majoritatea, nu stiu sa se intereseze decat de ce da sindicatul de 8 martie, Paste si Craciun…, slabe sperante sa schimbam ceva. Indiferenta, inocenta (ca sa nu spun prostia!), neimplicarea fac ravagii. D-aia s-a ajuns ca o mana de oportunisti sa se infiga aproape irevocabil pe functii de decizie. Orice tentativa, chiar dezinteresata de personalul stapanitor, de a le arata o idee, o cale, o evidenta este interpretata ca atentat la scaunul si functia lor. Esti, imediat, indepartat, ostracizat, izolat. Ca un microb. De aici incolo, Romania intra in neant…

  8. gore

    Jos Fratica finantatorul de la Inter Gaz Cfr Craiova.Jos Grigore Mare, sluga la Ghita Popa ,nenorocirea feroviarilor. Jos ### care se crede imparat Catila,care l-a lasat si pe ## sa moara de foame ,dar pe noi.Jos ### de Sultana.Jos cu Spinu,negociatorul si Istrate arivistul.Ne-au furat greva si si-au umplut buzunarele.Jos cu tradatorii si mincinosii.Rupetile oasele acestor paraziti imbogatiti pe spinarea noastra

  9. Acaru' Paun

    Putina rabdare. Daca la 30 martie nu sunt bani pentru plata avansurilor noastre (am inteles ca si Politia se afla in aceeasi situatie) ma intreb, retoric, ce o sa facem prin noiembrie… Un sondaj de parere arata ca primii „suntati” in cazul unor miscari spontane de protest (gen revolutia din ’89) vor fi liderii de sindicat, ca sunt mai la indemana… Tineti minte ce va spun, la 1907 au facut taranii rascoala, acum e randul orasenilor sa se scoale, din cauze deja palpabile, lipsa banilor-imposibilitatea achizitiei de servicii- mancare- benzina,etc. O sa vina si ziua aia, cu siguranta!

  10. DORIN

    AVAND IN VEDERE CA BUGETELE COMPANIILOR AU FOST DATE DESTUL DE TARZIU IAR LA CFR CALATORI NU AU FOST ALOCATE SUBVENTIILE(CFR CALATORI TREBUIND SA PLATEASCA TUI LA CFR.SA ) PROBABIL VOR FI INTARZIERI IN PLATA AVANSULUI SAU SE VA PLATI IN DOUA TRANSE,DESTUL DE NASOL TOTI AVEM BANCI SI RATE,NU TE PASUIESTE NIMENI!

  11. Anonim

    toti sunteti niste lingai.bine ca liderii au bani ii doare la pedala de prostime.

  12. Anonim

    calatorii au luat tot avansul ce frumos nu?bravo sindicalistilor de la infra va doare la banana nici acolo.rusine sa va fie ca nu ne cereti drepturile asa cum trebuie.

  13. Acaru' Paun

    Mai mult. In CCM sunt prevazute datele la care se acorda cele doua transe de salariu. Basca actul prin care FNFMC spunea ca in cazul intarzierii cu mai mult de 48 de ore a platilor, o sa facem si-o sa dregem. Nici o miscare, nici o vorba… Organu’ lu’ controlu’, daca te prinde nu te iarta! Te taca imediat. Liderii nostrii (aia care taie si spanzura, nu astia micii) ce zic?

  14. eugenidm

    Toti aveti mare dreptate dar ce putem noi astia mici sa facem atita timp cit nenorocitii astia mai si legea in mina adica noul COD AL MUNCII,ar trebui sa facem un singur sindicat al ceferstilor si numai al lor care sa cuprinda toate ramurile un singur presedinte,ajutat de catre un reprezentant din fiecare ramura ca sa putem sa avem pe cine sa tragem la raspundere,tinind cont ca oricum fiecare dintre noi oricum donam cite 1% din brut si sa ne gasim niste juristi foarte buni care sa nu fie partinitori[administratiei].

  15. eugenidm

    L-ati vazut pe nesimtitul de MITREA ce a declarat la REALITATEA? Ca nu stie nimic de achizitiile facute de el cu bormasini,flexuri,barci cu motor si altele,cind chiar eu am fost obligat sa le iau pe inventar la niste preturi nesimtite ca el iar dupa aceea la un an diferenta le retrage inapoi fara nici un motiv si culmea cei de la REALITATEA lau crezut.Toate aceste achizitii au fost facute cu implicarea tuturor liderilor de sindicat care au tacut ca niste madari ce sunt.

  16. prost o fi Necolaiciuc dacă ia totul asupra lui și nu îi dă în vileag pe toți din gașcă care s-au lins pe mâini

  17. suparat

    Fratilor ! ,a-ti vazut care este ultimul jaf de la calea ferata?
    Va spun eu!,s-a licitat recuperarea de fier vechi de la sectorul L,adica se taie sinele aflate printre liniile din statii de catre o firma,,Remat Invest” sau cam asa cumva,firma le taie, iar L-istii le cara si le pun la dispozitie pt a fi incarcate(in timpul programului binenteles!).
    Ghiciti pretul de achizitie per kg?,ei bine ,pretul cu care vinde CFR-ul sinele la fier vechi e de 0,20 Ron,adica doua mii de lei vechi,in conditiile in care, la orice centru de colectare a fierului vechi,acesta se achizitioneaza cu cel putin 0,70Ron`,acest pret fiind pt table,sarme si alte ruginituri,pt fier masiv ofera pret aproape dublu.
    Ei ce spuneti? al cui tun mai e si asta?

  18. gicu de la scularie

    al nostru al angajatilor mici sigur nu este… in alta ordine de idei stiti care-i treaba cu ccm nostru? daca nu s-a inregistrat in martie ne mai luam sporurile alea care nu sunt cuprinse in contractul individual de munca? care aveti informatii mai noi????

  19. BenHur

    Ideea e ca,nu prea mai avem cine sa ne reprezinte.Dar intre noi fiind vorba,oare liderii de sindicat,sau cu acordul vadit prin 2001,al conducerii CFR ,prin Nicolaiciuc si sub obladuirea acualei ministru al tansporturilor,demna urmas a Presedintelui si a orinduirii portocalie,am ajuns in situatia de a pierde cam tot ce s-a obtinut in anii de la revolutie incoace?
    Am ajuns o masa comandata de un partid politic,dar asta e acum,din cauza concesiilor facute de lideri marunti ,care au luat toate culorile politice,si care acum,sub masca reorganizarii sindicale,incearca sa ne aduca sub comanda PDL.Oare in momentul actual,cine va reprezinta,sunt LIDERI de Sindicat,sau soldatei inscrisi in pdl

  20. BenHur

    da prietene,asa e dar daca iti amintesti Mitrea L-a trimis pe Nicolaiciuc atunci acasa.
    Dupa acea l-a adus actuala ministru,fosta metresa a chiorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s