Grevă generală

Sindicaliştii Federaţiei Mişcare Comercial au hotărât ieri 08.02.2011, în cadrul Consiliului Naţional, declanşarea conflictului de interese având ca finalizare grevă generală, care va avea loc în maximum 15 zile dacă nu se ajunge la o înţelegere cu conducerile companiile feroviare de stat.

Motivele care au stat la baza deciziei angajaţilor CFR de a intra în grevă sunt reprezentate de faptul că, în opt ani de reorganizare a căilor ferate, au avut loc numai disponibilizări de personal şi nu s-au făcut deloc investiţii, iar acum se doreşte tot disponibilizare de personal, susțin aceștia.

În plus, o altă cauza a conflictului de interese o constituie refuzul Ministerului Transporturilor de a negocia şi semna Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, potrivit liderilor sindicali.

14 gânduri despre “Grevă generală

  1. vasyadan@yahoo.com

    FOARTE ADEVARAT!! DIN 1998 LA CELEA FERATA REORGANIZAREA A INSEMNAT DOAR DISPONIBILIZARI DE PERSONAL SI ACTIUNI TACITE DE A REDUCE TRAFICUL IN INTERESUL FIRMELOR PRIVATE CONDUSE TOT DE LIDERI SAU FOSTI LIDERI DIN CONDUCEREA CFR.
    TREBUIE ,CA SINDICATELE IN SFARSIT SA IA POZITIE CLARA SI FARA COMPROMISURI ASA INCAT SA RECASTIGE CREDIBILITATEA SALARIATILOR PRINTR O LUPTA HOTARATA SI DREAPTA IN APARAREA DREPTURILOR SALARIATILOR SI PENTRU SALVAREA CAILOR FERATE ROAMNE .aSA SA NE AJUTE DUMNEZEU.
    CURAJ SI VERTICALITATE CONFEDERATIILOR SINDICALE DIN CFR!!

  2. DORIN

    Preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat marţi, după finalizarea discuţiilor din Consiliul Naţional, că reprezentanţii regionalelor au hotarât declanşarea conflictului de muncă, iar în 15 zile, după parcurgerea paşilor legali, s-ar putea declanşa greva generală.
    “Cei peste 700 de lideri din Mişcare Comercial sunt nemulţumiţi de faptul că nu au semnat un nou contract colectiv de muncă şi nu sunt de acord cu programele de restructurare şi disponibilizările de la calea ferată. Într-o primă fază vom declara declanşarea conflictului de muncă, după aceasta vom parcurge următorii paşi. Va fi anunţat Ministerul Muncii despre conflictul de muncă, iar în şapte zile aceştia (de la Ministerul Muncii, n.r.) vor executa procedura de conciliere a conflictului, iar dacă nu se ajunge la niciun acord, urmează greva de avertisment de două ore, iar după minim cinci zile se poate declanşa greva generală”, a afirmat Frăţică.
    Potrivit acestuia, este posibil să se înceteze lucrul fără a se respecta paşii legali. În 15 zile, se poate finaliza totul, aceasta însemnând că în două săptămâni s-ar putea opri trenurile.

    “Totodată, feroviarii au mai spus că nu se vor prezenta la reexaminarea profesională. Această reexaminare a fost solicită de ministrul transporturilor, Anca Boagiu, peste rând. La această reexaminare, ar trebui să participe personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, respectiv impiegaţi de mişcare, mecanici de locomotivă, revizori tehnici de vagoane, conductori de tren şi paznicii de barieră”, a mai spus preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare Comercial.

    Potrivit feroviarilor de la Mişcare Comercial, salariul mediu net la funcţiile de execuţie este de 1.240 lei. “Este pentru prima dată când feroviarii rămân fără contract de muncă”, a mai precizat Frăţică.
    În plus, acesta a subliniat că mai sunt 31.400 angajaţi afiliaţi la ramura Mişcare Comercial, iar administraţiile intenţionează să disponiblizeze 3.086 angajaţi.

  3. Anonim

    De acord cu voi dar nu vi se pare ca la cateva zeci de mii de sindicalisti avem 700 de lideri? este o alberatie si vreti sa fim cu voi, voi aveti imunitate la concedieri si noi..

  4. Anonim

    Socotiti si orele platite din buget la asa zisi lideri care ii plateste compania cu ore platite, sindicatul cu renumeratie iar ei isi aranjeaza ploile si spun ca ne apara. Mai reflectati

  5. Acaru' Paun

    Corect! Ia vedeti ce functii au cei scosi din productie, nu gasesti un IDM, rev ace, acar…, sa inteleg ca astia sunt prosti, nu pot duce o negociere pertinenta… Daca d-l Molea face pe stindardul luptei sindicale in apararea drepturilor noastre (jenant speech-ul din Consiliu!), cum dracu’ , pe cei care misca in front ii „demisioneaza” imediat? Cazuri? Nedelcu Petre fost vicepres infra, demisionat, Bujor Tout, presedinte Brasov, inlaturat, si…, nananananana!!!!! SULTANA GH., fost frate de cruce, cazut in dizgratie si trecut pe linie moarta (ca tot suntem la cfr!). De mine nu zic nimic ca-s panarama, eram un floc in calea…, da’ amenitarile lu’ Molea n-o sa le uit si-mi vor crea aceleasi stari de voma cand respectivul spune ce spune! Aaaaa, daca tot il doare de noi, de ce nu face el o greva foamei, asa ca Siromascencu in ’91? Promitem sa-l sustinem ca si pe… A! D-l Molea afirma ca el a facut Federatia asta… DEVA, CE PARERE AI? UNDE A FOST PRIMUL SEDIU? Sa nu razi cu lacrimi?

  6. DORIN

    CORECT DACA ATI FOST LA CONSILIU LA BUCURESTI ATI VAZUT CA UNI LIDERI DE SINDICAT AU SARIT IN SUS S-AU DAT PE JOS AU IMPROSCAT CU… IN TOATA LUMEA DOAR,DOAR SE VA INDURA CINEVA SI DE EI SA AJUNGA LA O PAINICA MAI BUNA,DE,LA CAPITALA,DECI LA CIOLAN MAI FRATE!

  7. Acaru' Paun

    Ion Popescu, lider al Confederaţiei „Meridian”, are un apartament, trei case şi trei terenuri, toate în Bucureşti. Cu excepţia apartamentului, primit moştenire, toate celelalte imobile au fost cumpărate de familia Ion şi Aurelia Popescu între 2001 şi 2003. Ion Popescu mai câştigă lunar în jur de 3.800 de lei din activitatea de lider sindical şi a mai luat în 2009 35.427 de lei ca membru în Consiliul de Administraţie al aceleiaşi firme Realitatea Media.

    Popescu spune că toată averea sa imobiliară se datorează meditaţiilor date de el şi soţia sa în perioada în care erau profesori de matematică şi flerului în afacerile cu case al Aureliei Popescu. „Noi am dat mediaţii cu nemiluita la matematică între anii ’90 şi ’96, când mergeau extraordinar. Soţia mea era profesoară la Liceul Caragiale din Bucureşti, eu la un liceu cu acelaşi nume din Ploieşti.

    Apoi soţia se şmecherise cu treburile astea şi cunoştea bine bursa imobiliară. Am cumpărat trei apartamente şi le-am vândut, apoi a luat casele, care sunt de fapt nişte poduri de case pe Banu Manta”, ne-a povestit Ion Popescu.

  8. Acaru' Paun

    Marius Petcu este cel mai bogat lider din mişcarea sindicală. El a devenit preşedinte al confederaţiei în anul 2000 şi de atunci a început să investească în proprietăţi imobiliare şi să deschidă conturi bancare. Din cele opt imobile deţinute, doar două datează de dinaintea înscăunării sale în fruntea sindicatului – un teren moştenit în judeţul Teleorman şi un apartament de 40 de metri pătraţi, al soţiei.

    El şi soţia sa, Claudia Petcu, au cumpărat începând cu anul 2000 patru terenuri, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, ­care însumează 31.858 de metri pătraţi. Tot în 2000 şi-a construit o vilă de vacanţă de 267 de metri pătraţi, în comuna Vlădiceasca, judeţul Ilfov, şi apoi încă una de 190 de metri pătraţi în Bucureşti.

    Cei doi deţin un autoturism Toyota, o motocicletă Honda şi un ATV. Mai au o colecţie de tablouri şi icoane evaluată la 10.000 de euro, plus bijuterii estimate la alte 10.000 de euro. Marius şi Claudia Petcu au conturi în valută de peste 160.000 de euro şi încă vreo 600.000 de lei în depozite. Ei au şi datorii de 180.000 de euro, eşalonate pe 15 ani, până în 2022. Împrumutul a fost luat însă de la firma PSV Company, fosta Petromservice, controlată de colegul său de confederaţie, Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR – Frăţia.

    Petcu şi soţia, peste 150.000 de euro într-un an

    Marius Petcu a câştigat numai din funcţiile de la sindicat şi din consiliile de administraţie unde a participat în calitate de lider CNSLR – Frăţia, 357.647 de lei. Soţia sa, secretar general la Federaţia Sanitas şi ­vicepreşedinte CNSLR – Frăţia, a adus şi ea în casă 87.668 de lei. Soţii Petcu au obţinut venituri şi din coordonarea unor proiecte cu finanţare europeană derulate de CNSLR – Frăţia.

    El a câştigat 147.000 de lei din două proiecte, iar Claudia Petcu – 61.600 dintr-un program. Per total, sindicatul a adus familiei Petcu 654.000 de lei în 2009 (aproximativ 150.000 de euro). „Suma nu are nicio problemă, este una potrivită. Doar subiectul dumneavoastră jurnalistic este ­deplasat. Nu vreau să comentez”, a încheiat Marius Petcu.

  9. totul este politic in cea a ce priveste calea ferata,asa a fost din 90 incoace,la cfr sau facut red de pers numai la func de acar si idm,in rest sau dublat pers la func superioare,numai vbsc de salarii,

  10. DORIN

    In conformitate cu hotararea adoptata de catre Consiliul National al FNF M/C din data de 08.02.2011, conflictul de munca va fi declansat si derulat in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 169/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.

    Etape in derularea conflictului de munca:

    – Art. 14 – Sesizarea unitatii cu privire la existenta premiselor declansarii conflictului de interese;

    – Art. 15 – Comunicarea raspunsului unitatii in termen de de doua zile lucratoare;

    – Art. 16 – Precizari cu privire la considerarea declansarii conflictului de interese;

    – Art. 17 – Sesizarea MMPS in vederea concilierii conflictului de munca;

    – Art. 18 – Desemnarea in termen de 24 ore a delegatului MMPS in vederea concilierii conflictului de interese;

    – Art. 19 – Convocarea partilor la procedura de conciliere in termen de 7 zile de la data inregistrarii sesizarii;

    – Art. 20-25 – Derularea procedurii de conciliere a conflictului de interese;

    – Art. 40-42 – Declararea grevei;

    – Art. 44 – Greva de avertisment;

    – Art. 43-54 – Greva propriu-zisa dupa cel putin 5 zile de la greva de avertisment;

    – Art. 55-66 – Actiuni in istanta pentru suspendarea, respectiv declararea ilegala a grevei.

    SESIZARE CONFLICT CNCF CFR SA 12.02.2011

    SESIZARE CONFLICT CFR CALATORI SA 12.02.2011

  11. gore

    IDM ,este singura functie vizibila atunci cind se face o greva.Ce au cistigat sindicatele in folosul IDM?=nimic.Acum vi-se dau autorizatii clasa 2,bani putini si mult de munca.Pacat, cindva erati respectati,dar acum dormiti pe voi si va lasati condusi de niste ciuriburi ca Molea,Fratica,Boiciuc,Cardasin,Catila si alti mameluci plini de ifose.Ia cautatii la portofel,orice restructurare le aduce profit,banii vostrii sunt la ei.Pina cind?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s