CNCFR va ramine numai cu 5 regionale

Trei regionale vor fi desființate, conform zvonurilor din interiorul companiei. Se vorbește  că data limită va fi 15 ianuarie 2011.

Astfel, din cele 8 regionale, vor mai rămîne doar 5: Regionala Timişoara va deţine 7 secţiuni de linii, Regionala Craiova tot 7 secţiuni de linii, Regionala Bucureşti 11 secţiuni de linii, Regionala Iaşi – 10, iar Regionala Cluj – 10 secţiuni de linie.

Mulți se tem că desființarea celor trei regionale va fi urmată de concedieri masive, disponibilzări care, din păcate ca și pînă acum,  vor afecta funcțiile de execuție, fapt care va avea influență directă asupra siguranței circulației.

Totalul secţiunilor de linie de cale ferată este de 45, iar reţeaua feroviară are 20.161 km de linie. De asemenea, există 23 de secţii de centralizare şi telecomandă şi 19 regulatoare de circulaţie.

 

Un gând despre “CNCFR va ramine numai cu 5 regionale

  1. Acaru' Paun.

    Mda. Regionala Constanta deja e pe faras, cica actele sunt semnate, punerea in practica e mai dificila…., din motive politice, oricum din groapa asta nu ne mai scoate decat o noua revolutie de eliberare de sub jugul fascist, imperialist….., hahahahaha…. Stie cineva un loc de munca p-afara?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s