Strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a elaborat Strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A, care are ca obiective:

  1. maximizarea preţului ce poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la această societate, în scopul creşterii veniturilor bugetare necesare finanţării suplimentare în domeniile prioritare deficitare în privinţa resurselor bugetare;
  2. asigurarea unui sistem modern de transport, viabil din punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului, şi creşterea cotei de piaţă a Societăţii, la nivelul Uniunii Europene;
  3. reducerea duratei procesului de privatizare şi simplificarea derulării transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţii, pentru a asigura imperativul încadrării în termenele convenite cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană;
  4. respectarea angajamentelor asumate de CFR Marfă în relaţiile cu organismele interne si internaţionale, ori decurgând din obligaţiile asumate de statul român şi monitorizarea postprivatizare a acestei obligaţii;
  5. menţinerea capacităţii şi sarcinilor specifice CFR Marfă, pentru nevoile de apărare a ţării şi monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii acestei obligaţii;
  6. maximizarea primei de control total pe care investitorii ar fi dispuşi să o plătească (prima de control total semnificând prima pe care un investitor este dispus şi se decide să o plătească, peste valoarea de piaţă a societăţii, în vederea dobândirii unei poziţii de control total în cadrul acesteia).

În aplicarea mandatului pentru realizarea strategiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va vinde pachetul de acţiuni reprezentând 100 % din capitalul social al Societăţii prin metoda licitaţiei cu strigare. Garanţia de participare la licitaţie va reprezenta 20 % din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare. Taxa de participare la licitaţie pentru fiecare investitor/grup de investitori care depune documente de participare este de 5 % din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare.

Pe parcursul derulării strategiei de privatizare, MTI va selecta un consultant, care are ca principale atribuţii:
– emiterea punctelor de vedere, la solicitarea ministerului, cu privire la măsurile/proiectele de acte normative/documentele ce urmează a fi întreprinse/elaborate în aplicarea strategiei ori cele referitoare la documentele care vor fi întocmite de către MTIşi CFR Marfă în procesul de privatizare;
– verificarea eligibilităţii Investitorilor la licitaţie şi  emiterea unei opinii de specialitate privind îndeplinirea/neîndeplinirea de către aceştia a condiţiilor de participare;
– asigurarea de asistenţă juridică comisiei de privatizare pe întreaga perioadă de desfăşurare a procedurii de licitaţie şi ulterior, de negociere a contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni, începând cu depunerea documentelor de participare de către investitori şi până la încheierea contractului de privatizare, după cum urmează:

  1. participarea la fiecare şedinţă de licitaţie/negociere a contractului de privatizare a cel puţin o treime din membrii echipei consultantului, nominalizată prin contractul de consultanţă;
  2. asigurarea asistenţei juridice la negocierea clauzelor contractuale a contractului de privatizare, precum şi formularea şi redactarea acestora, la fiecare şedinţă de negociere şi transmiterea fiecărui proiect negociat la MTI;
  3. redactarea procesului verbal de finalizare a negocierii clauzelor contractuale;
  4. emiterea opiniei legale privind forma finală negociată a contractului de privatizare şi a tuturor anexelor sale;

– asigurarea de asistenţă de specialitate MTI şi CFR Marfă, până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.

În vederea aplicării strategiei de privatizare, la nivelul ministerului Transporturilor se va constitui o comisie de privatizare, compusă din 5 reprezentanţi ai MTI, unul al MApN şi unul din partea MFP. Comisia are ca principale atribuţii:
– analiza derulării etapelor procesului de privatizare şi propunerea de măsuri concrete pentru eficientizare;
– selectarea consultantului;
– coordonarea selectării evaluatorului independent;
– elaborarea propunerilor de reorganizare, restructurare şi administrare apreciate ca oportune pentru derularea în bune condiţii a procesului de privatizare;
– formularea propunerii proiectului de act normativ pentru aprobarea prevederilor contractului de consultanţă;
– propunerea acţiunilor necesare adaptării strategiei, inclusiv pentru promovarea unor proiecte de acte normative şi/sau juridice;
– coordonarea etapelor necesare selectării de către CFR Marfă a consultanţilor, evaluatorilor şi a altor specialişti care vor întocmi documentaţiile necesare în procesul de pregătire a privatizării (analize diagnostic, audituri de mediu, etc.);
– monitorizarea negocierilor desfăşurate de CFR Marfă şi a derulării contractelor de prestări de servicii/consultanţă/mandat şi altele asemenea, ce vor fi încheiate de CFR Marfă în cadrul procesului de pregătire a privatizării;
– avizarea raportului de evaluare ce stabileşte valoarea de piaţă a CFR Marfă;
– declararea investitoruluiadjudecatarîn urma derulării procedurii de licitaţie cu strigare, în vederea negocierii clauzelor contractuale cu acesta;
– negocierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni;
– avizarea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni.

În urma aplicării procedurilor prevăzute de OUG nr.34/2006, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a încheiat cu consorţiul format din Deloitte şi Societatea „Boştină şi asociaţii” contractul pentru reactualizarea strategiei de privatizare a C.F.R. Marfă, al cărui proiect a fost întocmit anterior, în anul 2008. La data de 30.06.2010, consultantul a predat Raportul final privind strategia de privatizare a C.F.R. Marfă.

În luna iulie, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a completat o „Fişă informativă pentru mecanismul de preconsultare” pentru C.F.R. Marfă”, adresată Consiliului Concurenţei, în vederea transmiterii informale la Comsia Europeană, pentru o consultare informală, mecanism stabilit între Consiliul Concurenţei şi forul comunitar.

De asemenea, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a elaborat şi proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă. Potrivit documentului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este mandatat să întreprindă măsurile necesare pentru implementarea Strategiei de privatizare. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii poate suspenda, modifica sau revoca oferta de vânzare şi/sau metoda de privatizare, ca urmare a modificărilor de orice natură, intervenite în termenii ofertei iniţiale de vânzare, intervenţiei unor condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele procesului de privatizare şi/sau neparticipării potenţialilor investitori la procesul de privatizare sau a nefinalizării tranzacţiei.

CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive. Societatea ocupa o cotă de piaţă de 49,2 % comparativ cu operatorii feroviari privaţi din România, apreciată în tone/km marfă transportată şi respectiv, 58 % apreciată în tone /km marfă încărcată. Cu un parc specializat de vagoane  pentru transport cărbune – de cca 10.000 model  Eacs si 4.900 model Fals  –   CFR Marfă  este singura companie care dispune de suficient material rulant pentru a prelua la transport producţia naţională de cărbune. În primul trimestru al anului 2010, CFR Marfă a transportat  53 % din cărbunele de pe calea ferată, restul fiind transport pe auto (2,42 %), fluvial (9,13 %),  maritim (23,66 %) şi operatori particulari feroviari (11,79 %).

În 2006, costul cu salariaţii a  reprezentat numai 25,4% din cifra de afaceri. După doi ani, în 2009 acest cost a ajuns la 52,5% din cifra de afaceri. Veniturile financiare au scăzut semnificativ, de la 16,2 milioane euro în 2006, la 1,5 milioane euro în 2009.

Situaţia financiară actuală a CFR Marfă indică o stabilitate financiară relativă pe termen scurt. Din perspectiva pe termen lung, situaţia financiară a societăţii este foarte expusă la influenţe externe, cum ar fi cursul valutar, costul de capital şi elementele de impozitare. Toate acestea pot afecta valoarea CFR Marfă şi deformează metoda de privatizare spre o vânzare comercială, nefiind posibilă aplicarea unei oferte publice iniţiale derulată pe piaţa de capital, întrucât societatea are nevoie de investiţia unui operator strategic pentru a-şi îmbunătăţi profitabilitatea.

Investitorul va respecta în continuare obligaţiile stipulate prin lege şi prin angajamente internaţionale ale CFR Marfă privind strategia de apărare a ţării, aprobată de CSAT. Transportul de bază pentru trupe şi materialele militare se asigură de către CFR Marfă.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va menţine şi dezvolta linia actuală de feribot, care reprezintă legătura între Europa şi Asia, prelungirea Coridorului IV Pan European. Aceasta se va realiza prin  intermediul CFR Marfă, care deţine pachetul majoritar la S.C. de Transport Maritim de Coastă „CFR Ferry-Boat” S.A.

CFR Marfă deţine tehnologia de transport combinat RO-LA, ceea ce îi permite companiei să ofere o gamă integrată de servicii de transport de marfă, venind astfel în întâmpinarea directivelor europene în domeniul transportului intermodal şi combinat.

Un gând despre “Strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A

  1. Dezamagit total

    Iaca sa ajuns si la asta!.
    Tradatorii si vanzatorii astia de TARA nu se mai opresc sau nu-i mai opreste nimeni,niciodata?
    Dupa ce au distrus si vandut pe nimic,tot ce mai mergea in tara asta,au ajuns si la calea ferata!. Au devalizat-o intentionat pt. a o putea-o vinde pe nimic,i-si trag comisionul cativa nemernici apoi banii,putini care vor fi luati,vor intra in bugetul national(in oala comuna),ca sa aiba PDL-isti de unde risipi pt interese personale marunte si de partid,si iaca asa ramane o tara fara cale ferata!
    Ce mai urmeaza?. Probabil CFR Calatori si mineritul,ca in rest au avut grija guvernantii nostri sa praduiasca tot!
    Mi-e GREATA,SCARBA si RUSINE ca sant concetatean cu astfel de conducatori!
    P.S. Despre Berceanu ce sa mai spun?. Cel mai mare….
    Spuneti voi cum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s