Concediile de odihnă nu vor fi afectate de şomajul tehnic (conform site FML)

5 octombrie 2009

Astăzi a fost semnat la sediul CFR Marfă un act adiţional la Contractul colectiv de muncă prin care s-a convenit faptul că nu va fi afectată durata concediului de odihnă a salariaţilor care se află în incapacitate temporară de muncă sau le sunt suspendate contractele colective de muncă conform art. 52 (1) lit. d din Codul Muncii. (Vezi secţiunea Contracte Colective)

De asemenea, s-a convenit că se menţine dreptul de a beneficia de ajutor material pentru recuperarea forţei de muncă şi în cazul în care fracţiunea de concediu de odihnă de cel puţin 15 zile nu mai poate fi efectuată ca efect al suspendării contractului individual de muncă în baza aceleiaşi prevederi din Codul Muncii.

În cadrul şedinţei, reprezentanţii administraţiei au reiterat necesitatea prelungirii cu încă trei luni a perioadei de şomaj tehnic.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale au arătat că nu sunt de acord cu prelungirea şomajului tehnic, solicitând situaţia prestaţiilor şi a veniturilor pe lunile august şi  septembrie, comparativ cu aceleaşi luni ale anului trecut, precum şi o prognoză a prestaţiilor pe anul 2010 pentru a putea face o analiză asupra oportunităţii aplicării măsurii de întrerupere temporară a activităţii.

Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 8 octombrie.

Sursa:Site FML

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s