SCRISOARE DESCHISA

Întelegem dificultatile financiare prin care trec cele trei companii feroviare la care Statul Român este actionar, întelegem si tocmai de aceea am acceptat tacit plata esalonata a salariului în 4 (patru) transe lunare. Am acceptat tacit si trimiterea fortata la pensie a colegilor nostri a caror singura vina este ca s-au nascut prea devreme (desi sunt apti de munca, verificati medical, psihologic si profesional). Am acceptat (tot tacit) si acceptam în continuare prestarea de ore suplimentare fara a se evidentia în pontaje si fara plata acestora, am acceptat micsorari de sporuri, eliminari de prime, etc.
Dar, Domnule MINISTRU, va rugam sa va gânditi un pic si la situatia noastra: a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor si ceilalti lucratori pe salarii de nimic de la calea ferata. Asa cum încercati dvs. sa reorganizati cele trei companii pentru a face fata crizei (cu observatia de rigoare ca reorganizarea ar trebui sa însemne mai întâi o buna organizare a muncii si sarcinilor de serviciu, pentru a elimina lucrarile fara rost sau birocratia excesiva), asa si noi – oamenii simpli – încercam sa facem fata crizei prin optimizare cheltuielilor, organizarea acestora în functie de prioritati, consum mai mic, etc. Plata salariilor în 4 transe lunare nu ar fi un lucru de natura sa creeze conflicte sociale, insa incertitudinea asupra datelor de plata a salariilor poate motivul aparitiei unor conflicte de natura sociala.
Datorita faptului ca nu ne-am permis sa traim decât prin credite, avem acum rate scadente la banci, ca de altfel majoritatea populatiei României. Am încercat sa ne organizam astfel încât plata ratelor scadente sa fie efectuata dupa virarea salariilor de catre companiile feroviare în care suntem încadrati. Prima surpriza am avut-o atunci când salariile au fost virate 50% nu în data de 30 ci în zilele de 2 sau 3 ale lunii urmatoare. Dupa cateva greve spontane am înteles ca situatia este dificila si am trecut la pasul urmator: reorganizarea. Astfel, plata ratelor la banci am planificat-o în zilele imediat urmatoare dupa 15 ale lunii: 16, 17. Însa dupa cca. 2 luni, urmeaza a doua surpriza: nici data de 15 nu mai este data sigura de plata a salariilor (chiar si 50% – cum s-a virat pâna acum). Putina organizare în aceasta problema nu ar strica, ne-ar ajuta si pe noi, lucratorii feroviari, ar diminua tensiunile sociale existente si în acelasi timp ar arata putin respect din partea Administratiei societatilor feroviare pentru lucratorul feroviar care asteapta cu sufletul la gura plata drepturilor salariale pentru munca depusa.
Nu solicitam luna de pe cer. Solicitam plata la TERMEN a salariilor pentru munca depusa, precum si stoparea intentiei de disponibilizare a personalului pâna la o analiza corecta si concreta a activitatii fiecarei categorii de personal, a activitatilor si optimizarea acestora pentru o productivitate a muncii cât mai ridicata.
Consideram inacceptabil faptul ca salariatii trebuie sa suporte din bugetul familiilor proasta gestionarea a activitatii de aprovizionare, contractare si management de la calea ferata. Nu salariatii au facut datoriile caii ferate, nu salariatii sunt vinovati de achizitiile efectuate la preturi mult peste pretul pietei, prin urmare NU SALARIATII SUNT VINOVATI DE SITUATIA DE LA CFR si nu vedem nici un motiv pentru care trebuie ca fiecare salariat sa taie din bugetul familiei (si asa destul de subtirel) pentru a acoperi gaurile companiei.
Poate v-am plictisit si poate ca aceasta scrisoare este inutila, însa D-le ministru nu uitati un lucru: urmeaza alegerile. Marea familie a feroviarilor, destramata în multiple societati de stat sau private nu va lasa nesanctionate toate problemele întâmpinate în acest an 2009: pensionari fortate, amenintari de disponibilizare, eliminare de sporuri si prime si mai nou neplata drepturilor salariale. Gânditi probail ca suntem putini si nu contam. Va contrazic. Un feroviar, chiar si pensionar ramâne FEROVIAR. Îl doare problema sistemului feroviar si problemele fratilor feroviari ramasi înca în sistem. Adaugati aici si salariatii din firmele private feroviare, salariati care desi nu se confrunta cu aceleasi probleme ca si noi, sunt proveniti tot din sistemul feroviar si dupa cum spuneam mai sus ramân în suflet si gândire FEROVIARI. Salariatii societatilor feroviare nu are rost sa îi socotesc la numaratoare, ca de altfel si pe cei disponibilizati din sistemul feroviar din 1990 pâna în prezent. Adaugam familiile si prietenii tuturor celor din categoriile mentionate mai sus si la vot (pentru ca VOM MERGE) …. SURPRIZA.
Fiecare om este liber sa voteze dupa cum îi cere inima si dupa cum îl duce mintea. Însa, noi, umilii LUCRATORI FEROVIARI va asiguram CA ÎN NOIEMBRIE NU O SA UITAM. Nu o sa uitam împrumuturile facute la prieteni pentru a plati împrumuturile la banci, nu o sa uitam faptul ca ne-am trimis copii la scoala sau gradinita cu hainute capatate, ghiozdanele de împrumut si alte probleme cu care ne confruntam, probleme de care clasa politica nu este interesata si cu care nu se confrunta.

P.S. 1. Nu am vrea sa considerati scrisoarea noastra ca pe o amenintare. Reprezinta poate o varianta de luat în calcul, atunci când partidul din care faceti parte va evalua sansele d-lui Traian Basescu de a obtine un nou mandat în functia de Presedinte.

SINDICATUL CTF BRASOV

Sibiu, 16.09.2009
PrimVicepresedinte
Georgel Petrache

2 gânduri despre “SCRISOARE DESCHISA

  1. Stiu si directorii care toata ziua intocmesc liste cu personalul ce va fii disponibilizat ca majoritatea trebuie sa fie din personalul tesa? Stie d-l ministru ca acestia pun pe lista doar personl executant cu vechime la CFR pentru a putea pastra amantele, nepoatele, finii si alte “rude” ? care nici nu au vechime la CFR si nici studii in domeniu. Adevarul e ca nimeni nu stie sau nu vor sa stie.

  2. mihai

    Mai mult ca sigur,doar se fac ca nu stiu!Si directorii la randul lor au amante,nepoate,fini si alte,,rude„!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s