Berceanu: Disponibilizaţii CFR pot primi într-o primă fază trei salarii compensatorii

BUCUREŞTI / 16:03, 17.09.2009
Angajaţii companiilor feroviare de stat care vor fi disponibilizaţi ar putea primi în primă fază trei salarii compensatorii, urmând ca, după perioada de nouă luni de şomaj, cei care nu au găsit un loc de muncă să beneficieze de alte trei salarii, a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

„Am pregătit o iniţiativă pentru acordarea plăţilor compensatorii , dar depinde şi de resursele financiare de la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii. E vorba de o formulă în care să existe o sumă mult mai mică acum, la disponibilizări, de trei salarii, şi alte trei salarii după perioada de şomaj pentru cei care nu s-au angajat”, a spus Berceanu, într-o conferinţă de presă.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să propună Guvernului o măsură legislativă, prin care să se acorde plăţi compensatorii în cazul în care vor exista disponibilizări la companiile feroviare de stat, a declarat, joi, subsecretarul de stat, Constantin Axinia.

Axinia a spus că, în urma unor noi discuţii cu sindicatele feroviare, restructurările ar putea viza 6.700 de persoane la CFR Marfă, faţă de 8.500 de angajaţi estimaţi iniţial, 1.200 de persoane la CFR Călători şi 600 de angajaţi la CFR SA.

„Încercăm să iniţiem o procedură legislativă de protecţie socială şi să vedem dacă Guvernul va avea bani de plăţi compensatorii pentru feroviari. În total, ar putea fi peste 9.000 de oameni”, a spus Axinia, după o dezbatere privind transportul feroviar de marfă.

Potrivit subsecretarului de stat, majoritatea disponibilizărilor ar putea avea loc la personalul adiacent (TESA) şi mai puţin la cei care au meserii strict feroviare.

În prezent, salariile angajaţilor de la companiile feroviare sunt întârziate cu aproape o săptămână.

2 gânduri despre “Berceanu: Disponibilizaţii CFR pot primi într-o primă fază trei salarii compensatorii

  1. Stiu si directorii care toata ziua intocmesc liste cu personalul ce va fii disponibilizat ca majoritatea trebuie sa fie din personalul tesa? Stie d-l ministru ca acestia pun pe lista doar personl executant cu vechime la CFR pentru a putea pastra amantele, nepoatele, finii si alte „rude” ? care nici nu au vechime la CFR si nici studii in domeniu. Adevarul e ca nimeni nu stie sau nu vor sa stie.

  2. Anonim

    Stiu ei toate acestea, dar scopul lor nu este sa rentabilizeze Calea Ferata ci s-o falimenteze. Sint interese mari in joc si spagi mari de luat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s