La stat, trenul este „împins” de 60 de angajaţi. La privat, doar de şase

•Liderii sindicali cer o reorganizare serioasă a societăţii, pentru a face faţă crizei

Nu mai puţin de 60 de persoane contribuie la mişcarea unui tren aparţinând CFR Marfă, în timp ce la operatorii privaţi sunt suficienţi doar şase. Calculul îi aparţine lui Voicu Sala, vicepreşedinte al Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, care a cerut o analiză serioasă a structurii de personal a societăţii, împovărată, spune el, de prea mulţi angajaţi indirect productivi şi în structurile de conducere.

„S-a înmulţit an de an personalul de conducere, în timp ce disponibilizările i-au vizat întotdeauna pe angajaţii din funcţiile de execuţie. Situaţia trebuie să se schimbe, să se facă o analiză la nivelul întregii societăţi, astfel încât să se realizeze o restructurare din temelii. Nu se poate ca la mişcarea unui tren noi să folosim 60 de oameni, iar operatorii privaţi, şase”, a declarat pentru Gândul liderul sindical.

Calculul a fost confirmat de directorul general al CFR Marfă, Călin Graţian. „Este adevărat. Vom vedea ce rezultă în urma negocierilor cu sindicatele”, ne-a spus el sec. Propunerea conducerii societăţii de a reduce fondul de salarii, prin diminuarea normei de muncă, cu 40% a fost respinsă ieri de sindicalişti. „Oricum, noi am făcut deja o curbă de sacrificiu şi am acceptat îngheţarea salariilor până la 31 decembrie. Venitul mediu la CFR Marfă este de 1.200 de lei, iar reducerea lui cu 40% ar însemna o catastrofă socială”, a spus Voicu Sala. Cele mai mari venituri le au mecanicii de locomotivă, însă nici acestea nu depăşesc 2.000 de lei net.

Noi proteste la orizont

Liderul sindical a avertizat şi asupra posibilităţii de a se repeta protestele spontane ale salariaţilor de la Siguranţa circulaţiei, care ar putea opri lucrul în mai multe zone ale ţării dacă plata salariilor se va fce în continuare cu întârziere.

Nici Federaţia Mişcare-Comercial nu acceptă reducerea timpului de lucru şi nici concedieri, dacă nu vor fi acordate între 12 şi 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime. Preşedintele federaţiei, Gheorghe Popa, a spus că va cere conducerii societăţii să facă toate demersurile necesare la Guvern pentru adoptarea unor măsuri care să echilibreze CFR Marfă.

„Cerem anularea accizei la motorină achiziţionată pentru locomotive, eliminarea decalajului dintre taxele de acces pe infrastructura feroviară şi pe cea rutieră, garantarea de către stat a împrumutului de 120 de milioane de euro contractat de CFR Marfă în 2004, precum şi un ajutor de la stat de aproximativ 300 milioane de lei, la fel cum au fost ajutate unele firme private din România”, a precizat el.

adrian.barbulescu@gandul.info

3 gânduri despre “La stat, trenul este „împins” de 60 de angajaţi. La privat, doar de şase

  1. SPIONUL

    PENTRU CE A FACUT CFR MARFA UN IMPRUMUT DE 120 MILIOANE IN 2004? PENTRU ACEST LUCRU TREBUIE SA PLATEASCA ACUM SALARIATI?A SOSIT VREMEA SCADENTEI SI NU SUNT LICHIDITATI?

  2. Admin

    In SUA a fost retinut pt viza.Parca vad ca nu va fi adus in tara.(prietenii stiu de ce!).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s