Greva spontana la CFR

Ceferiştii de la Regionala Bucureşti si Constanta au reluat munca după un protest spontan care a început la ora 10.00,  anunta NewsIn
„La regionala Bucureşti s-a reluat lucrul, după ce au intrat pe cardurile salariaţilor banii de avans”, a declarat liderul sindical, Gheorghe Popa.
Circulaţia trenurilor pe ruta Constanţa – Bucureşti a fost reluată, în jurul orei 12.30.

Potrivit liderului de sindicat greva spontană a angajaţilor de la CFR Infrastructură a afecatt 15-16 trenuri, dintre care cinci trenuri ar fi trebuit să plece din Gara de Nord.

Vasile Anghel, Liderul Uniunii Sindicale „Feroviarul” Constanţa, a declarat că protestul salariaţilor a fost suspendat după ce aceştia au primit promisiuni de la minister că îşi vor primi salariile restante.

“Salariaţii au avut o discuţie cu secretarul de stat Constantin Axinia, din minister, care le-a promis că îşi vor primi banii”, a declarat acesta. Potrivit lui Anghel, oficialul guvernamental a spus că salariile au întârziat din cauza unor probleme cu băncile.
„Banii de avans trebuiau plătiţi oamenilor până pe 30 mai. Conducerea companiei feroviare ne-a spus că a depus ieri la bancă fondurile necesare pentru achitarea integrală a avansului pentru angajaţii a patru regionale, printre care şi Regionala Bucureşti. Banii nu au intrat pe carduri până azi (miercuri, n.r) din cauza unor probleme tehnice ale băncii”, a declarat Popa.

Reprezentanţii CFR S.A au declarat că ieri au fost depuşi la bancă banii necedari achitării avansului pentru angajaţii regionalelor Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Braşov. Până la declanşarea protestului spontan, salariaţii de la CFR Infrastrutură încasaseră doar jumătate din avans, respectiv 25% din întregul salariu. Potrivit sindicaliştilor ceferiştii care ţin de celelalte regionale, respectiv Timişoara, Craiova, Galaţi şi Constanţa, ar trebui să-şi primească avansul integral până joi.

Sindicaliştii anticipează probleme şi la plata lichidării. „Lichidarea trebuie achitată până pe 15 iunie, însă nu avem garanţia că vor fi efectuate plăţi. Situaţia este, însă şi mai gravă la CFR Marfă”, a declarat Popa.

Angajaţii CFR Marfă nu au primit salariile aferente lunii mai, care ar fi trebuit plătie la finalul lunii trecute, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Federaţiei sindicale ”Drum de Fier”, Florin Dobrescu.

„Angajaţii CFR Marfă nu au primit niciun leu din salariul pe luna mai. Oficialii companiei spun că nu au încasări, nu au contracte, de aceea nu pot plăti salariile. Pe 27-28 mai angajaţii ar fi trebuit să primească avansul, iar pe 12-13 iunie trebuie să fie achitată lichidarea”, a declarat Dobrescu.
Liderul de sindicat atrage atenţia că şi angajaţii ar putea recurge la protest dacă nu se vor achita salariile cât mai curând.

Angajaţii CFR Infrastructură au declanşat, astazi, începând cu ora 10.00, o grevă spontană din cauza neachitării integrale a salariilor, au declarat pentru NewsIn reprezentanţi ai CFR Infrastructură.

Sursa: ROL.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s